Să facem cunoștință cu 10 Mari Sibieni

Una dintre campaniile care s-a bucurat de succes anul acesta e campania 10 Mari Sibieni. Despre ea ne va vorbi unul dintre organizatori.

Tudor Ștefan Popa

A absolvit colegiul de arhitectură şi facultatea de conservare-restaurare. În momentul de faţă lucrează în amenajări interioare, amenajări muzeistice şi arhitectură.
Face parte voluntar şi a înfiinţat mai multe asociaţii din domenii diverse – arhitectură, artă, restaurare, sport.
Deşi pregătirea sa nu are legătură cu on-lineul, întotdeauna internetul a avut un rol esenţial în desfăşurarea proiectelor sale.
A realizat primul site şi forum al unor suporteri de baschet din România, lucru care a ajutat la formarea unui grup organizat ce acum se reuneşte sub umbrela asociaţiei „Al 6-lea jucător”.
A gândit şi realizat proiectul Cravata Comercială, desemnat într-un top mondial ca fiind cea mai bună a cincea idee de reclamă neconvenţională, prin care am scos la vânzare spaţiu publicitar pe cravata mea de mire.
În 2009 a realizat grupul de discuţii Masa Critică Sibiu cu ajutorul căruia se organizează şi acum lunar întâlniri ale bicicliştilor sibieni, reuniţi într-o masă ce pune stăpânire pentru scurt timp pe şoselele ocupate în general de maşini motorizate.
Tudor e unul dintre organizatorii 10 Mari Sibieni, campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra valorilor sibiene, dusă în mare parte pe bloguri.
Blogul www.cemerita.ro l-a deschis în 2008 şi de atunci, cu o scurtă perioadă de pauză, este unul dintre cele mai active bloguri din Sibiu.
În 2009 www.cemerita.ro a fost desemnat la bursele naţionale Dan Voiculescu ca fiind al 8-lea cel mai bun blog şi, în acelaşi an, a primit de la Direcţia Naţională de Tineret şi asociaţia Colors premiul Bloggerul care a mobilizat comunitatea, pentru contribuţia la dezvoltarea voluntariatului în 2009, în judeţul Sibiu.

Împreună cu istoricul Răzvan Pop (www.razvanpop.ro) şi sub patronajul Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Sibiului, Tudor le propune sibienilor să își aleagă cei mai mari 10 sibieni.

Proiectul urmărește să-i provoace pe sibieni să își aleagă cel mai mare sibian. Sunt vizate acele personalități care și-au legat numele de orașul Sibiu prin activitatea și moștenirea lor culturală.

Timp de trei luni (începând cu luna iunie până la sfârşitul lui august) 200 de personalităţi  au fost prezentate pe cele două bloguri iniţiatoare, dar şi pe cele partenere, precum şi în presă şi zonele circulate ale Sibiului.

În luna septembrie sibienii și-au putut vota favoriții. În urma votului  a fost realizat un top al primilor 10 Mari Sibieni, prezentați în ordine alfabetică. Fiecare dintre finaliști a primit un avocat (personalitate sau savant în domeniu) care îi susține imaginea și care va veni cu argumentele necesare să vă determine să îi votaţi încă o dată, într-un sondaj final ce are menirea de a alege cel mai mare sibian din istorie.

În luna noiembrie se alege cel mai mare sibian. Topul celor mai mari sibieni va fi anunțat în ultima duminică din luna noiembrie.

Despre hmeet

#hmeet este un eveniment de networking organizat la Sibiu. Întâlnirea se adresează tuturor celor pasionați de online. A doua ediție a evenimentului va avea loc pe 12 noiembrie 2010 și va fi găzduită de Barul Atmosphere de la mezaninul hotelului Golden Tulip Ana Tower Sibiu.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Să facem cunoștință cu 10 Mari Sibieni

  1. Pingback: Hmeet Live!.. « Addicted to Reality

Lasă un comentariu